...is it dark where you are?...

….ne am revăzut într o încăpere ciudată pentru o întâlnire – sala de disecţie a facultăţii de medicină…am găsit toate geamurile larg deschise, probabil pentru a alunga mirosul pătrunzător de moarte şi organe interne formolizate….am simţit amândoi frigul, de cum am păşit în sală…frigul era rece, nespus de rece, şi, nu e de mirare din ce motiv…podeaua de ciment, rece, a sălii de disecţie…faianţa albă, rece, de pe pereţi…marmura pătată de sânge, rece, a meselor de disecţie…inima mea, rece, într un trup chinuit de secole…

…i am căutat privirea şi i am studiat freamătul buzelor, jocul mâinilor şi sensul cuvintelor încercând să percep nişte eventuale microsemne ale unui eventual interes al ei pentru mine, suficient cât să reaprindă scânteia vieţii în mine…

…dar, fie nu o mai interesam, fie pur şi simplu inima mea refuza, încăpăţânată, să tresalte în preajma ei, deci, nu am reuşit să „citesc” nimic…doar am vorbit, pe rând, când ea, şi eu aprobam, apoi vorbeam şi eu, şi ea dădea din cap, aprobator…una alta, dar nimic important…nu voiam să pun întrebări al căror răspuns nu voiam să l ştiu…îl bănuiam, normal, dar de ce să am certitudinea a nu ştiu câta oară că intuiţia îmi funcţionează ireproşabil?!..pe buze îmi stăruia, totuşi, o curiozitate, dar, mintea refuza să comande rostirea ei: „oare, e fericită? Şi, de ce m ar interesa?..”…

…tot privind o, realizez că nu o mai găsesc frumoasă, nu mai este femeia care m a vrăjit acum atâta amar de ani, şi pe care am adorat o ca pe o zeiţă…doar gâtul alb, subţire şi mlădios şi a păstrat, parcă, prospeţimea pe care o gustam în fiecare noapte şi în fiecare dimineaţă…atunci…

…o privesc fix, încruntat, şi, într o fracţiune de secundă îi simt pielea gâtului pe buze…caninii albi răsar ameninţători şi străpung pielea marmoreană şi carotida…mă înfrupt sălbatic, fără să respir…ea îşi lasă capul, moale, pe umărul meu, poate ca să mă simtă aproape pentru ultima oară…ştia că eu am  condamnat o şi că tot eu îi voi fi călău…în câteva minute este fără suflare…

…o iau în braţe şi o aşez cu grijă pe una din mesele de disecţie…îi privesc ochii senini, larg deschişi, fixaţi în tavan…mi se pare atât de frumoasă acum, dar nu am nici un regret…am atins încă odată conturul buzelor vinete pe care le am dezmierdat de atâtea ori şi am mângâiat pielea obrajilor, altădată atât de moi, acum palizi,  lipsiţi de sânge, cadaverici şi reci…doamne, oare chiar am iubit această făptură?!...

…o părăsesc pe marmura rece…deschid din nou larg ferestrele şi urgia iernii intră în sala de disecţie…mătură sălbatic  încăperea şi, un vârtej ameţitor de zăpadă mă împresoară şi mă duce cu el…

…dispar, aşa cum am venit, în întunericul nopţii, ca un criminal tăcut şi rece…

                                                                      [adaptare după "Jurnalul unei minţi aparte", de F U]

...not ready to let go...yet...

...here comes the lunatic...

 „…în jurul meu totul pare să moară: rude, persoane pe care le am iubit şi le am stimat, peştişorii din acvariu, visurile neîmplinite, speranţe…

…este frig, vântul rece bate afară şi în trupul torturat de atâta amar de vreme…temerile pentru un viitor incert, amor risipit pentru femei care nu meritau câtuşi de puţin atenţia şi respectul meu, pentru care am lăsat garda jos…

…iubesc negrul şi culorile închise, în general, dar numai în vestimentaţie…tânjesc după un soare cald, simpatic, dătător de viaţă, şi visez la iarba verde crud a primăverii care întârzie să apară…o doresc atât de mult, să o simt în suflet, să mă lepăd de atâta întuneric şi frig…dar, se pare că, în ultimul timp nici măcar natura nu mai este de partea mea…o adaug şi pe ea în lista din necrolog…

…am crezut că, prin diplomaţie pot rezolva uşor conflicte de natură interpersonală…am crezut că, dacă îmi etalez latura sensibilă, vie, luminoasă lumea va fi mulţumită…mare greşeală!!..tot ce am căpătat a fost o pierdere a acestor calităţi, sentimente…fiecare persoană, cu deosebire urmaşele Evei, începând cu prima soţie, a luat  câte ceva din mine…şi au lăsat în urmă exact acele lucruri pe care le am ţinut ascunse – ura şi răutatea, pe care nu mai am de gând să le reprim…

…bineînţeles, ca şi cum nu m aş fi obişnuit, vorbele mele vor fi luate în râs, şi, pe de o parte, mă încântă asta…este rezonabil să te creadă omenirea un sfânt îngeraş, cu obrăjori bucălaţi…păcat că doar prea puţini mă privesc cu atenţie în ochi, şi nici măcar ei nu pot pătrunde dincolo de ei, în străfundurile unei minţi aparte…

…sunt dezamăgit, trist şi deprimat, dar continui să fac ceea ce ştiu cel mai bine – să mă hrănesc cu ura pe care v o arăt; şi, cu cât urăsc mai multă lume, cu atât răul ce mă posedă  încă din momentul conceperii mele va deveni mai puternic, şi mai puternic…şi, atunci când va veni sfârşitul va erupe precum un vulcan stins şi reactivat…”

                                                                              (adaptare după „Jurnalul unei minţi  aparte”,  de F.U.)

 

...they'll never know....

 ...  your love is a song....