...thinking of you, me...us...

...Iron Maiden şi un copil fericit...

…fix la orele 21:00 pe ecranele gigantice care încadrau scena, începe să ruleze genericul turneului Maiden England, şi în scurt timp, pe acordurile melodiei  Moonchild, apar în uralele mulţimii negre, mai întâi simpaticul şi magnificul drummer Nicko McBrain, apoi, chitariştii Steve, Dave, Adrian şi Janick, în vreme ce, de undeva din partea superioară a scenei, vocea lui Bruce capătă chip…este îmbrăcat într un frac peste obişnuita ţinută neagră…şi este neobosit, ca de obicei…

…urmează, în forţă, Can I Play with Madness, şi, este evident că, toţi cei prezenţi în Piaţa Constituţiei aveam nevoie de un tratament forte cu doze mari de heavy metal manufacturat de celebrii britanici…

…the Prisoner şi 2 Minutes to Midnight anticipează momentul în care Bruce Dickinson vorbeşte cu publicul…primeşte din mulţime un steag al Bulgariei (trebuie precizat că au fost prezenţi la concert şi fani din Serbia şi Bulgaria), dar nu se lasă păcălit, merge în backstage într un moment de „pauză vocală” la Afraid to Shoot Strangers şi revine cu steagul României pe umăr…primeşte aplauze şi urale pentru asta..şi respect…(o lecţie de bun simţ şi fair play britanic pe care ar trebui s o înveţe şi alţi străini, care continuă să confunde Bucureşti ul cu Budapesta)…

…nouă schimbare de ţinută pentru Bruce care flutură steagul britanic pe the Trooper, iar la the Number of the Beast show ul pirotehnic, ne aduce o mostră de iad fierbinte şi ne incită să cântăm, să urlăm să ridicăm în aer braţele şi degetele strânse în celebrele coarne ale Satanei, imaginate de regretatul Ronnie James Dio..căldura flăcărilor se simte până în sectorul Silver Circle unde mă aflu şi parcă simt miros de sulf amestecat cu parfum diavolesc si dulce..probabil este de la bruneta cu ochi verzi de lângă mine, îmbrăcată în pantaloni de piele şi un bolero verde smarald…ne am cam tatonat cu privirile dar, fiind înconjurată de nişte metalişti ceva mai înalţi ca mine nu m am riscat la o abordare..anyway…

…după ce am „vânat” Phantom of the Opera, am „fugit” de indienii care voiau să ne scalpeze pentru că le am invadat teritoriul şi am găsit adăpost pe dealurile din faţa Palatului Parlamentului – Run to the Hills – şi, când am ajuns aici, am avut un moment de analiză interioară a vieţii mele de până acum, şi am concluzionat nu e cazul să mă îngrijorez – n au fost deloc Wasted Years...

…cifra şapte are o semnificaţie mistică, idee preluată de la vechii egipteni, conform căreia un blestem incantat asupra unei familii se transmite până la Seventh Son of the seventh son…Bruce este acum un vampir cu tot tacâmul, mai puţin dinţii ascuţiţi...

…the Clairvoyant este inspirată, după cum afirmă Steve Harris, de moartea unei celebre clarvăzătoare şi medium britanice, Doris Sutton, care nu a fost în stare să şi prevestească propria moarte..ce trist…

…melodia preferată a tuturor începe cu patru lovituri în basul tobelor…scena este cufundată în întuneric preţ de câteva secunde şi, începe Fear of the Dark, pe acordurile căreia mulţimea înfierbântată de show ul de până atunci începe să cânte, sincron, efectul fiind uluitor, ca de fiecare dată…Bruce cere mulţimii să cânte cu el refrenul…şi oamenii în negru se conformează…iar britanicii fac ture de scenă în frenezia care ne a cuprins pe toţi...

…ultima melodie înainte de „bis” (blah, blah) este cea care se identifică cu trupa – Iron Maiden, care se prelungeşte cu un show de chitare, efecte pirotehnice şi joc de lumini…

…trec doar 2 minute de la „Thank you Bucharest, thank you Romania, you’re  the best” şi din fundal se aude celebrul discurs al lui Winston Churchill, primul ministru britanic în timpul WW II, în timp ce pe ecrane rulează imagini cu armata şi aviaţia britanică din aceeaşi perioadă…este clar mesajul: „We Shall never surrender!” şi atacul începe  - întotdeauna cei mai buni vor fi acolo sus, în văzduh şi ne vor apăra – Aces High - …

…the Evil that men do lives on and on şi, cu ultimele rămăşiţe de acuitate auditivă şi capacitate vocală, mă retrag încet, încet spre ieşirea din perimetrul concertului – este momentul pentru un Running free spre casă…

…fredonez secvenţe de  cântece, mă trezesc ridicând chiar vocea, şi, chiar nu mi pasă de ceilalţi oameni care stau pe băncile din parc, se uită cu îngăduinţă la noi, şi dau înţelegător din cap…pentru 2 ore am fost plecat într o altă lume, unde au acces doar cei pasionali şi pasionaţi, care nu se tem să se transforme, pentru prea puţin timp, din păcate, dintr un adult responsabil într un copil nebun şi fericit…

Jurnal sibian...ziua 5

…cine a mai pomenit tren de persoane, IR (inter regio, noua titulatură a acceleratului), care vine tocmai de la Timişoara şi merge la Bucureşti Nord, să aibă numai 3 vagoane?! Şi, asta nu e tot, numerotarea era de genul 1, 3, 5...holy crap!!! (cum ar spune amicul meu Frank Barone) Ce dracu înseamnă asta? …lumea înnebunită, cu trollere, copii de mână, bătrânei care pleacă la rude peste munţi aleargă dintr un loc în altul, deşi trenul zăboveşte în gara din Sibiu un sfert de oră…noi avem locuri în vagonul 5, ultimul, adică toată lumea mai puţin eu care sunt repartizat în vagonul 3…dar, împreună am venit, împreună ne întoarcem…întotdeauna se va găsi o jumătate de fotoliu pentru un viking subţirel, simpatic şi cu început de burtică…

…dimineaţa a început firesc, d’oh, cu nelipsita cafea…ne am trezit mai devreme azi (nu foarte devreme, ca mine) pentru că trebuie să strângem bagajele şi să aranjăm un pic camerele înainte să le predăm, asta urmând să se întâmple la orele 12…televizorul deschis pe un canal de muzică, micul dejun simplu, dar mie îmi atrage atenţia un cuplu interesant – o albinuţă cam toropită deja de soarele de afară şi o gărgăriţă vioaie se tatonează reciproc într un colţ al mesei; par că se joacă una cu alta, gărgăriţa o înconjoară pe albinuţă de câteva ori şi, ca într o poveste pentru copii îşi desface aripioarele şi pare a o acoperi pe creatoarea de miere cu ele…albinuţa stă nemişcată, îi place, cred, această formă de protecţie…sunt fascinat şi le arăt şi celorlalţi spectacolul…sunt şi ei uimiţi…

…urmează cea mai "adorată" misiune a noastră: să facem curat în frigider – cu ruşine trebuie să admit că am cam risipit banii pe mâncare şi acum suntem nevoiţi să o aruncăm – restul de salată de fructe preparată într o cratiţă mai mare, aşa, din lipsă de castron, începuse să se transforme în ţuică de kiwi cu portocale şi potasiu de banane, deci la gunoi cu ea…câteva bucăţele de carne friptă, întărită, iau drumul curţilor vecine, la eventualii câini, sandvişurile aduse de acasă sunt numai bune de bătut cuie în perete, numai temperatura scăzută din frigider împiedicând speciile de Penicillium şi Aspergillus să se dezvolte (astea sunt mucegaiuri)…în 5 minute frigiderul este gol precum l au adus stăpânii de la magazin…lăsăm pentru cei ce vor veni după noi, borcanul de muştar (pe care şi noi, la rândul nostru, l am găsit de al casei), făina, zahărul, uleiul….doar cafeaua nu o  abandonăm, este aur curat şi trebuie păstrată cu sfinţenie…

…după ce eliberăm camerele, proprietarul, un ardelean super de treabă, discret şi atent în acelaşi timp (şi ştiu că noi nu l am dezamăgit) ne dă voie să lăsăm bagajele în bucătărie până plecăm definitiv – trenul este la 3 şi jumătate, iar noi facem un ultim tur al centrului istoric al Sibiului…nu mi lipseşte de la masa de prânz porţia din ciorba favorită (am de gând să i spun lui mami să mi facă şi mie) şi o bucăţică de pară coaptă, îmbrăcată în clătită, cu struguri…concluzionez: ciorbele şi deserturile au fost extraordinare….

…câteva suveniruri pentru acasă – magneţi, brăţări de piele, pandantive, etc., şi ceva haleală pentru drum…şi apă, este foarte cald..

…proprietarul ne petrece până ne urcăm în taxiuri…mi a plăcut la nebunie pensiunea…

....la Braşov, trenul primeşte al patrulea vagon..devine intercity express...

…nu e drum lung până acasă, vreo 4 ore şi jumătate, dar, deşi ard de nerăbdare să ajung (să pot aprecia clinic obiectiv eventualele schimbări fizice ale lui tati) o părticică din mine, ascunsă bine de ochii martorilor parcă ar vrea să oprească timpul în loc…pentru încă o zi...

noaptea magică a unui hanorac

…I wonder what she dreams about, perhaps my arms that hold her tight  and I feel all the love that warms her heart in peaceful sleep till dawns new day…
…before her sleep she lies awake with wonder and angelic thoughts…so curious, so much to learn in one lifetime…hand in hand we walked and talked…
…just like a medieval knight, when the water becomes too deep I'll be the one who pulls you free because your dreams inspire me to be the best man I can be, to never let you down and make you proud of me just like I am trusting you
…and someday, when you'll be on your own, memories will make you smile, think back to those sublime  moments, those dreams to remember you that  I will always keep watch over you, to keep you safe when you are scared, worried or confused…

Jurnal sibian...ziua 4

...încă vrăjit de noaptea precedentă mă sfătuiesc cu conştiinţa adorabilă… ne am gândit că, pentru diversificare, să i ducem astăzi pe copii la Sibiu Shopping City…ritualul dimineţii este deja cunoscut – cafeaua la ibric pe plită, savurată îndelung, cam o oră şi ceva, comentarii asupra clipurilor care rulează pe canalele de muzică la televizorul din bucătărie…micul dejun constă în reîncălzirea unor resturi de la grătarul de aseară, eventual încorporate într o omletă simpatică…

…conflictul iscat acum două zile este deja istorie, protagoniştii, cel puţin unul dintre ei (cel pe care eu îl apreciez foarte mult), dând dovadă de multă maturitate, înţelege lucrurile aşa cum trebuie…

…de la gară, punct cheie în periplul nostru sibian, luăm autobuzul 15 care ne lasă chiar în parcarea centrului comercial (undeva la marginea oraşului, ca de altfel în toate metropolele româneşti)…trecem pe lângă celebrele lanţuri de magazine en gros şi en detail şi ne îndreptăm glonţ spre Shopping City care diferă de altele văzute doar prin mărime, şi prin lipsa a cel puţin unui etaj…

…atât Jean Lumiere, cât şi David Marechal nu prea au chef de luat la rând fiecare magazin, astfel că arată mai mult ca nişte remorci după „fundul” fetelor…în schimb, supăratul nostru revenit la sentimente mai bune după intervenţia discretă a subsemnatului, are un chef nebun şi o răbdare inumană în a colinda magazinele, şi lucru acesta pare a face plăcere personajelor feminine…mi se pare firesc, vouă, nu?!...

…dar, plimbatul acesta pune la grea la încercare sistemul digestiv care îşi cere tainul, deci se trece la faza doi a Operaţiunii Mall – căutarea unei locaţii pentru satisfacerea foamei…care este găsită, la Hermania, unde o porţie de ciorbă tradiţională cu afumătură şi tarhon şi o salată grecească cu crutoane fac minuni în organismul atât de chinuit sufleteşte al vikingului nu prea arogant în zilele astea…

…aşteptând cumpărătorii să apară, vine pofta de cafea, deşi erau abia orele prânzului, dar asta nu contează pentru nişte dependenţi de cafeină…de data asta, alături de doza zilnică de cafeină se ronţăie fistic prăjit şi se predau lecţii de desfăcut fructele prea închise (evident, profesorul este David Marechal), iar primii educabili sunt Jean Lumiere et Stephanie Junot, proces denumit, în limbajul copiilor „hrănirea vrăbiuţelor din palmă”…apar apoi şi Sophie (cea „răpită” de simpaticul Marechal), Denisuki, domnişoara naivitate simpatică şi restul…fisticul e gustos dar e puţin şi gurile sunt multe…

…ne întoarcem la pensiune cu taxiul, pentru că nu am vrut să riscăm o amendă în mijloacele de transport în comun din lipsă de bilete..

…o mică siestă în curtea vilei, cu o cafea mare alături şi muzică de laptop…aşteptăm momentul cel mai înălţător al zilei – prepararea clătitelor…ca şi în cazul grătarului, maître chef este Jean Lumiere…proprietarul vilei se face luntre şi punte şi ne procură un mixer (singura ustensilă care lipsea din bucătărie); nu l deranjăm pe maestrul clătitelor decât atunci când trebuie să le mâncăm – umplutura constă în cremă de ciocolată Finetti şi felii de banană…teoretic, ne revin cam 2 clătite de fiecare, dar, există printre noi cineva care pare a fi idolul la clătite, rezultă consumă vreo patru clătite, pe şest, aşa,  spre „revolta” celorlalţi…oricum, acest desert a fost nemaipomenit de bun…

…ciudat cum schimbă nişte oameni serioşi o emisiune de genul „burlacul”, „burlaca”, etc., etc.,,şi cum împarte un grup unit în tabere, aşa cum ni se întâmplă şi nouă…jumătate luăm drumul oraşului pe la 7 şi jumătate, urmând ca restul să vină când se termină emisiunea amintită mai sus…

…frappe urile şi o chestie verde, slab alcoolizată, dar cam costisitoare dă semnalul celei mai simpatice seri petrecute aici…eram bine dispuşi, puşi pe glume şi discuţii savante despre cele mai vizionate seriale, fiecare încercând să argumenteze cât mai elocvent despre preferatul…a fost, cred, cea mai şmecheră discuţie…

…la Einstein (unde, se pare că am devenit abonaţi pentru masa de seară), servim la câte două tacâmuri diverse sortimente de paste stropite din belşug cu bere neagră şi apă plată (pentru silueta domnişoarelor)…

…e trecut de 11 şi ne clătim un pic ochii la pregătirile pe care le fac manechinele pe scena din faţa Muzeului Bruckental, în vederea spectacolului de vineri…doamneee, sunt atât de urâte şi false, şi slabe, şi înalte, şi penibile, încercând fiecare să interpreteze în stil propriu mişcări pe celebrele „Tranquila” şi „Tenerifeeeeee” (febleţea lui Sophie) :D…

…ne reunim la o porţie de mere coapte şi papanaşi servite de un tip care vorbea atât de rar, că îţi venea să caşti după fiecare cuvânt rostit..dar, tipul a fost amabil şi ne a servit, mai ales că era aproape ora închiderii, drept pentru care i am lăsat şi un bacşiş consistent…

…zăbovim vreo oră şi ceva într un parc de copii, unde, spre dezamăgirea noastră arteziana era oprită…dar, asta nu ne împiedică să dormim un pic pe băncuţe sau să călărim animăluţele mişcătoare rezervate minorilor cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani (la jucăriile din Happy Meal, pe etichetă scrie doar vârsta minimă de folosire, nu şi cea maximă), deci…. :-„…imortalizăm aceste clipe minunate…

…este 2 noaptea şi în bucătăria vilei, David, Sophie et Stephanie iau o mică gustărică…aşa, ca să doarmă mai bine (deşi nu este recomandat) – câteva sandvişuri cu caşcaval şi piept de pui, iaurt cu fructe, gin cu Schweppes…

…peste o jumătate de oră cedăm somnului…