22.09.2013

..rar moment de luciditate...

0 comentarii


…pur şi simplu urăsc luna acest început de toamnă…nu a adus nimic bun, doar frig, ploaie, răceală şi dezamăgiri…mai ales dezamăgiri din partea unor persoane pe care le credeam prieteni…nu, nu e vorba de greşeli impardonabile, ci, mai degrabă de strecurare în spaţiul meu vital…lucru inacceptabil pentru mine...

...sincer, aşteptam reluarea cursurilor cu oarecare nerăbdare, tocmai din prisma revederii acelora care mi au făcut vacanţa de vară minunată, dar şi o nedisimulată dorinţă de a cunoaşte lume nouă (feminină, în mod special)…:D

…rezultatul nu a fost cel scontat, din păcate..nu aveam nevoie de raţia obişnuită de simpatie care mi se acordă (nu sunt ipocrit, recunosc că abia aşteptam asta), ci de înţelegere şi păstrarea aceleiaşi distanţe vis a vis de ceea ce înseamnă private life…se pare că, pe măsură ce înaintează în etate, unele persoane, atât adulte, cât şi tinere, pe fondul unei amabilităţi sincere din partea mi, s au trezit că mi dau sfaturi şi rezolvări la probleme inexistente pentru mine, dar care fac obiectul unui interes crescând printre muritorii din jurul meu…este chiar atât de greu de priceput că nu am nevoie de ajutorul nimănui sau de opiniile cuiva?!...sunt suficient de matur şi trecut prin multe experienţe, favorabile şi nefaste, ca să mai accept să fiu îndrumat, vezi doamne, prieteneşte…

…toate astea nu fac decât să mai adauge încă un rând de gheaţă în jurul meu, de parcă nu ar fi şi aşa destul de gros cel actual şi, să continui pe acelaşi tipar, să fac ceea ce ştiu cel mai bine, în contradicţie cu trendurile societăţii…

…dar, nu vă faceţi griji, o să vă las impresia că mă impresionaţi şi o să mă prefac preocupat şi trist, fără să aveţi nici cea mai vagă idee că fiecare cuvânt, propoziţie, frază pe care o emit oral conţine din plin ironia fină a unui arogant şi dispreţul suprem al celui care vă conduce din umbră…

…şi, să ştii că şi pe tine te urăsc…

...şi te doresc cu aceeaşi patimă...





08.09.2013

...şi toamna abia ce a venit....

0 comentarii
 … are părul lung, strâns la spate în coadă,  ochii negri, îmbrăcat cu blugi peticiţi şi un tricou negru, simplu, fără ceva imprimat, cântă la chitară stând pe o bancă din parc..în faţa lui, deschisă, cutia de la chitară lăsând vederii câteva bancnote de valoare medie şi nişte mărunţiş…

…drumul prin parc face parte din rutina mea zilnică spre facultate, unde mă aşteaptă un amfiteatru plin de minţi care aşteaptă să mai afle câte ceva despre extraordinara lume a nevertebratelor…astăzi, am de gând să le vorbesc studenţilor despre microfauna din pădurile de foioase…

…nu mi stă în obicei să mă opresc să casc gura, doar observ detalii probabil interesante, şi trec mai departe..

…dar tipul tocmai începe să cânte o melodie care mă face să mă opresc locului; mă întorc şi, îl ascult până la capăt – versurile sunt minunate, ştiu cine le a scris, le fredonez încetişor – vreau să plec, îmi trezeşte amintiri şi asta nu mi place, dar parcă o vrajă mi a paralizat picioarele…când se termină, în sfârşit, cântecul, îmi simt ochii scăldaţi în lacrimi…vreau să i las ceva tipului pentru că mi a plăcut interpretarea, dar mă opreşte: „prietene, nu cânt pentru bani, ci pentru sufletele rătăcite care caută liniştea…simt că şi tu eşti unul dintre ele, nu te supăra, deci…”

…o strângere de mână şi îmi reiau drumul…am întârziat un pic la curs, dar studenţii nu se supără..expunerea noilor informaţii se desfăşoară firesc, cursiv, dar melodia ce tocmai am ascultat o stăruie în minte şi versurile îmi stau pe buze…

…şi toamna abia a început…



 …în povestea copacilor goi
scârţâind într-o singură uşă
este vorba de noi amândoi,
este vorba de foc şi cenuşă..

…doi copaci fără frunze pe drum, 
după cum îi priveşte înaltul
doi copaci prin sărutul de sus 
aplecându-se unul spre altul..

…spune-mi pădure cu frunza rară
unde-i iubirea de astă vară?
nu ştie iarna să se îndure
de noi, copacii fără pădure..

…toata vara au fost numai ploi
şi-au fost stele în nopţi fără stele
şi prin toamna şederii in noi
cade ultima frunză pe ele

…în zadar către tine întind
nişte crengi ce-mi fuseseră braţe,
alte uşi se aud scârţâind
de tomnatecul vânt sa se agaţe..

…nu mai suntem decât doi copaci, 
vor veni tăietori să ne tundă,
vor lua crengi toţi copiii săraci
pentru flacăra lor muribunda…

şi chiar dacă mă vei mai iubi
peste crivăţul iernii ce vine
fără braţe, cu ochii pustii
n-am să am ce întinde spre tine…