Sunt un frate tânar, care crede în dreptate,
Am ochi negri, dar am mâinile curate.
Iubesc pletele şi ploaia şi cămăşile-nflorate,
Nu răspund când mi se-aruncă vorbe-n spate.
Un fapt fără importanţă mă poate face să sper,
Ma-nclin şi pun în balanţă ce-i sfânt cu ce-i efemer.
Peste tot atârnă greu
Teama de sinceritate...
Dar de câte ori, prieteni, n-am surâs cu întristare,
Când speranţele păreau înşelătoare.
Când necinstea şi prostia şi-ascundeau prin gropi norocul,
Stiţi de câte ori, prieteni, i-am prins jocul.
Ne-am săturat de palavre, de cărţi şi filme de şoc,
Cu vampe, regi şi cadavre, cu stele de iarmaroc.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Ni-e lehamite de marşuri, de tromboane şi plocoane,
De blazoane, de canoane şi fasoane.
Fiindcă banul şi prostia sunt pericole morale
Circul vieţii ne-a impus salturi mortale.
Deasupra florilor noastre ciuperca cheamă a pustiu,
Din cer cad păsări albastre şi totuşi nu-i prea târziu.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Să-ncercăm sa facem noi
Un oraş fara păcate.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Ploaia care va veni
Le va potopï pe toate.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu