Lamia – conform legendelor greceşti, a fost frumoasa fiică a lui Belus, regele Egiptului, şi nepoata lui Poseidon, zeul grec al mărilor şi oceanelor. După moartea lui Belus, Lamia devine regina ţinutului numit Lybia.
Zeul suprem al vechilor greci, Zeus, conform obiceiurilor sale se îndrăgosteşte de această pământeancă; rezultatul iubirii lor sunt câţiva copii. Dar, din cer, Olimp, veghează soţia lui Zeus, Hera. Geloasă, ca orice femeie o pedepseşte crunt pe Lamia – îi omoară copiii şi aruncă asupra ei o vrajă care o aduce pe Lamia în pragul nebuniei; în acelaşi timp este blestemată să şi potolească foamea devorând copiii oamenilor.
În alte tradiţii populare este asemănată cu celebrii Succubi, făpturi demonice, care iau chip şi înfăţişare de femeie frumoasă care tulbură visele bărbaţilor tineri, le suge vlaga, se împreunează cu ei, rezultatul fiind demonii capabili să se înmulţească. Există chiar şi asemănarea ei cu vampirii care, după cum se ştie, se hrănesc cu sângele muritorilor.
Lemurii (Lemuria sau Lemuralia) – sărbătoare a vechilor romani, în timpul cărora aveau loc ritualuri de exorcizare a spiritelor malefice şi înspăimântătoare din trupurile morţilor. Aceste ritualuri se pare că aveau loc în luna mai, în zilele de 9, 11 şi 13 ale lunii. Din acest motiv, în tradiţia populară din acele vremuri, luna mai era considerată o perioadă de ghinion. Se spunea că cine face nuntă în această lună va fi nefericit toată viaţa.
Acheron – în mitologia veche greacă, era considerat râul durerii, unul din cele cinci râuri care se vărsau Styx (râul din Infern pe care Chiron, luntraşul, transporta sufletele celor morţi).

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu