…lovesc lama cu mâna şi tăişul ascuţit crestează pielea…stropii de sânge cad pe nisipul udat de ploaia de azi noapte…în sfârşit călătoria mea poate să înceapă…
…după anii de sclavie sunt în sfârşit liber şi onoarea mi a fost redată…am scăpat de bici şi ramele drakkarului…şi iau din nou drumul mării…
…cu sabia ridicată deasupra capului îl salut pe zeul mării…pe măsură ce ne depărtăm de ţărm poruncesc oamenilor mei să ridice toate pânzele roşu vărgate…noaptea, învelit în blana de urs polar visez la locurile de acasă…îmi este dor de aerul tare şi curat al ţinuturilor natale…îmi este dor de lacurile îngheţate şi de zăpezile iernilor lungi luminate de aurora boreală…ştiu că visul este pe cale să se devină realitate…pe ţărm sunt aşteptat….”Tată, mă întorc acasă”…
…dar o furtună năprasnică se iscă…este nemiloasă, valurile mării lovesc corabia…se clatină într o parte şi în alta…deodată, un zgomot asurzitor se insinuează printre stihiile furtunii…pânzele au fost rupte de vântul necruţător…valurile reci ca gheaţa îmi îmbrăţişează pielea…amorţesc…
…privesc spre puntea corabiei..toţi oamenii mei au fost luaţi de apă…sunt tributul plătit mării…ştiu că am pierdut lupta cu zeii…nemărginita mare îmi va deveni curând mormânt rece şi umed…
…nu mai simt deloc aerul rece şi tare de acasă…numai văd nici lacurile şi nici zăpada, visele pline de speranţă se năruiesc asemenea valurilor care acoperă de tot corabia…
..pe ţărm de acasă, un bătrân nu mai are lacrimi..i au secat de atâta aşteptare….”Tată, mor singur”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu