…stă în colţul camerei, singur, adâncit în gândurile care i-au umplut sufletul chinuit…simte că se sufocă….nu mai e mult şi se lasă noaptea…o simte, o vede dincolo de geamul ferestrei….
…toată lumea lui se va prăbuşi în noaptea asta, când luna plină va fi din nou acolo, sus pe bolta rece…nu mai cunoaşte boala sau sănătatea, pentru că se tot întreabă…cine este el? ştie că nu are, nu a avut niciodată un nume numai al lui…a trebuit să şi l schimbe în fiecare anotimp, în timpul peregrinărilor sale…mai are un pic şi o ia razna…
…ce simplu ar fi să dispară în noapte, prin fereastra deschisă…ar fugi de toate gândurile chinuitoare…s-ar ascunde în lanul de porumb din apropiere, dar nu ar avea linişte căci cealaltă imagine a lui îl urmăreşte…of, luna plină s-a ridicat…şi ar găsi un hambar gol unde să doarmă peste noapte, dar ştie că nu se mai poate ascunde de acum încolo…pentru că persoana de la uşă i-a aflat taina, şi se tot întreabă dacă nu a făcut o greşeală îndrăgostindu-se de el…o dragoste care nu se va sfârşi în veci…şi din nou, furia îl cutremură şi îl înnebuneşte…
…dar el o urăşte, fiindcă ar fi trebuit să nu zăvorască uşa care, în mod normal este deschisă…pentru că luna plină a răsărit, şi el nu mai este om..este doar o bestie, o fiară însetată de sânge, pentru care dragostea este doar un moft al oamenilor…EA l-a văzut schimbându-şi înfăţişarea, dar nu îl poate lăsa să plece…
…ce dor îi este să înoate iar prin apele calde ale golfuleţului care străjuieşte pădurea fermecată…şi noaptea este atât de calmă azi, şi s ar pierde prin perdeaua ei gri…EA nu mai are răbdare…dragostea pentru el şi indiferenţa lui îi înnebunesc simţurile..în noaptea asta EL trebuie să fie al Ei, să închidă cercul dragostei pentru totdeauna, să devină o singură fiinţă…
…curând se vor arăta zorii înceţoşaţi ai unei noi zile şi se simte sleit de puteri..nu mai poate opune rezistenţă…mai mult de 1000 de nopţi cu lună plină a urlat la astrul ceresc, a zgâriat uşa, a implorat şi a plâns pentru libertatea atât de nepreţuită…scâncetele sfâşietoare prevestesc sfârşitul…
…întins pe podeaua camerei Ei, lângă uşa încuiată, lupul cu ochi albaştri abia răsuflă…sângele i s a amestecat cu lacrimi…pleoapele sunt tot mai grele…se închid cu un oftat prelung…
…lacrimile împietresc…



