Motivele sunt nenumărate, începând cu cele mai banale şi până la cele de ordin psihologic. De exemplu, o adolescentă care a fost privată de afecţiunea tatălui, a unui bunic sau a fost marcată de absenţa unei figuri masculine din familie, va căuta să suplinească această lipsă prin alegerea unui partener mai în vârstă.
Multe dintre tinere îşi aleg partenerii mai în vârstă ca şi ele pentru că astfel se simt protejate, din mai multe puncte de vedere: afectiv, material, emoţional. La ce se referă exact atunci când se spune "mai în vârstă"? Este vorba, şi normal, despre diferenţa de ani, dar aceasta poate fi mai mult sau mai puţin vizibilă. De exemplu, dacă EA are 15 ani şi EL 30, cu siguranţă nu e chiar în regulă, însă dacă EA are 30 şi EL 45, diferenţa nu ar mai fi atât de vizibilă. O diferenţă de până la 10 ani în timpul adolescenţei nu este echivalentă cu o diferenţă de 10 ani în timpul maturităţii.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu