...și dacă, poate...atunci...

…punct final în lupta pentru coroana supremă a Campionatului Mondial de Formula 1…ceea ce se anticipa încă de la reluarea părții secunde a Marelui Circ, după ”vacanța” de o lună, de dinaintea cursei de la Spa Francorchamps, a devenit realitate astăzi, pe circuitul indian Buddh de lângă New Delhi…fără a se întrebuința vreun pic, ba, chiar continuând să doboare recorduri de viteză și timp pe circuit, blondul răsfățat de la RedBull Racing își trece în cont a șasea victorie consecutivă din acest sezon, și, firesc, cel de al patrulea titlu mondial, consecutiv….și, se poate gândi deja la al cincilea…

…performanță obținută de personalități marcante ale lumii sporturilor cu motor, dar în timpuri diferite din multe puncte de vedere – Juan Manuel Fangio (1954, 1955, 1956, 1957) și Michael Schumacher ( 2000, 2001, 2002, 2003, 2004), din care motiv nu sunt de acord, alături de mulți alții, mult mai autorizați,  să îi comparăm pe cei trei…

…oricum, germanul de 26 de ani a câștigat pe merit toate titlurile, degeaba încearcă unii și alții să l acuze de aroganță și lipsă de respect..oare, cine îi oprește pe angajații celorlalte team uri să găsească cele mai viabile soluții pentru a i bate cei de la Red Bull?!...sunt buni și cu asta basta…iar Seb este genial...

…poate dacă, s ar schimba din nou regulamentul (a câta oară, doamne?!) și, s ar elimina toate restricțiile de acum – schimburile de pneuri, realimentarea, dezvoltarea mașinii chiar și în timpul unui sezon, eliminarea sistemelor KERS și DRS, etc., s ar reveni la duelurile clasice, în care talentul, caracterul, spiritul și nervii pilotului primează calităților mașinii…și, poate vor fi reduși cumva la tăcere tinerii ”roboței” care răspund la indicațiile echipei foarte simplu și la obiect – JAWOHL!!!...

…poate….

...un mic articol...

…a trecut destul de mult timp de la ultimul meu articol dedicat Formulei 1, dar efectiv nu a mai suscitat interes, mai ales că blondul răsfăţat de la Red Bull Racing domină autoritar competiţia…nu mi amintesc să fi avut parte în etapele din acest an de vreo luptă roată la roată cu cel puţin un contracandidat la titlu…fie că a plecat din pole position, fie din linia a doua (niciodată mai în spate), germanul reuşeşte de fiecare dată să ajungă în frunte şi să doboare record de timp cu fiecare tur parcurs…

…astăzi, în Coreea de Sud, pe circuitul de la Yeongam, a bifat a patra victorie consecutivă şi, a depăşit bariera celor 200 de puncte…şi, probabil, va deveni campion mondial înainte de sfârşitul sezonului…

…Kimi a fost înregimentat de anul viitor de Scuderia Ferarri, alături de dublul campion mondial Fernando Alonso, deşi, sincer nu văd ce mare scofală o sa facă…dacă cei de la Ferrari (ca de altfel şi celelalte echipe de top) nu or să aducă în prim plan o maşină super performantă care să facă faţă lui RB 9 (maşina team ului Red Bull), vom avea şi anul viitor, şi în viitorul viitorului aceeaşi procesiune la vârful unei curse şi ceva spectacol în pluton, pentru locurile aducătoare de puncte…

…şi asta mă indispune pentru că sentimentul de deja vu mă duce cu gândul în timp, între anii 2000 şi 2005 când „cuplul” Ferrari – Schumi au acaparat tot spectacolul, spre deziluzia mea profundă…

...descent into chaotic dream...

…norii toamnei reci m au împresurat din toate părţile şi tânjesc după un strop de albastru pur, asemenea unui nou născut ce caută afecţiunea mamei…îmi este atât de dor de acel albastru senin şi liniştitor…

…dar, în loc de albastru primesc, din nou, o noapte întunecată care se furişează, se târăşte printre copacii golaşi, iarba uscată şi covorul de frunze ruginite, moarte, ce au acoperit întreaga curte…este o noapte neagră la fel ca trecutul plin de păcate, pe care l port de atâta vreme în suflet, ca o povară grea…şi, când cred că am uitat de el, reapare de nicăieri şi chinurile reîncep…

…e toamnă, şi totuşi, câteva fulgere luminează în noapte, şi începe să plouă, cu stropi mari şi zgomotoşi, ricoşează din pervaz în fereastră…crengile chinuite de vânt ale salcâmului bătrân din faţa ferestrei se tânguie atât de sfâşietor…parcă ar vrea să mă consoleze, să mi spună că nu sunt singurul…

…mă zvârcolesc necontenit, mă răsucesc pe toate părţile, de la o margine la cealaltă a patului…gânduri felurite mi se învârtesc în cap, şi parcă ar spune întunericului ce mi a cotropit camera: „Bine ai venit! Alătură te nouă…”..şi, în acele clipe de agitaţie nebună simt că dispar, pentru că mi am pierdut raţiunea, simţurile şi atributele de fiinţă superioară bestiilor…m am pierdut pe mine…

…o viaţă întreagă am rătăcit pe drumuri prost alese, îndrumat greşit de muritori nemernici care se bucurau atunci când profitau de  încrederea mea şi bunul simţ…dar sunt satisfăcut, cei mai mulţi se odihnesc pe vecie în locuri neştiute de apropiaţi, dar ştiute doar de mine şi natură…mi am dorit faimă şi iubire, nu m au făcut fericit puterea şi aurul materialist…iubire infinită am căutat, pentru că am fost avid, mă energizam cu iubire…şi, nu mi este ruşine să recunosc asta…

…singura moştenire pe care o las celor rămaşi în urma mea sunt regretele neputinţei că nu am putut să schimb rutele vieţii, în timpul ce mi a mai rămas printre muritori…

…noapte de noapte, viaţa mi se scurge, strop cu strop, ireversibil spre adâncurile neştiute ale uitării…zorii unei noi zile sunt la milioane de ani lumină…iarna se pregăteşte să mi invadeze sanctuarul…

…în ziua următoare, într o cameră luminată de razele blânde ale unui soare vesel, cenuşa unui suflet chinuit dispare în vârtejul de aer creat de uşa deschisă brusc…în prag, a apărut ea…

…dar este prea târziu...pentru amândoi...