...vikingul arogant la Sinaia...

…ziua de sâmbătă se anunţa conform buletinelor meteo ca fiind oarecum însorită şi cu precipitaţii răzleţe…din păcate, a plouat mărunt toată ziua iar soarele nu a catadicsit să apară…eh, asta însă nu m a împiedicat prea mult să mă amuz pe seama unora care m au însoţit în plimbarea la Sinaia Forever…

…nu mai părăsisem de mult timp locurile natale, ascunse după fiordurile periculoase pentru şi cei mai pricepuţi marinari, acolo unde apele albastre reci ale mării se îmbină cu pământul acoperit de iarbă verde şi măruntă, unde respiri cel mai curat aer…unde fiecare părticică din ţinut respiră legende scandinave, cu vikingi şi troli, cu drakkare şi zei cruzi, dar oneşti…acolo unde muzica de inspiraţie gotică cu accente folklorice te însoţeşte de dimineaţă până seara…

…mai fusesem în munţii Bucegi aşa că nu am fost surprins…era totul la fel k la ultima călătorie…

…trenul a fost mijlocul de transport care ne a purtat spre „Perla Bucegilor” şi pe mine m a adus şi înapoi acasă…n au fost întârzieri majore…în timpul mersului feroviar, căci nenorocitul de Intercity de întoarcere a avut aproape o oră întârziere..ce să mai parlamentăm , am dat destui bani…mă rog…

…plimbarea în sine a fost interesantă şi pe alocuri haioasă, dar a avut şi momente mai încordate…ne am cumpărat pălăriuţe de toamnă, da, şi eram pe punctul de a achiziţiona şi nişte pernuţe de dormit imprimate cu indieni din neamul Talpă Iute (ştiţi voi, cum te prinde cum te…..)…

…castelul Peleş ne a aşteptat în toată măreţia lui , cu preţuri de intrare la vizitare de 75 RON pentru adulţi…n ar fi fost o problema asta, treceam lejer drept student în drept şi publicist, dar ţinta noastră era Stâna Regală la care n am mai ajuns din cauză k ne am rătăcit prin pădure…noroc cu grămada de kk de urs ce ne a servit drept semn de marcare a potecii...trebuie să recunosc că am avut şi eu o „contribuţie” la asta…în skimb am făcut poze…multe poze…mai ales de grup…în grup…leitmotivul zilei, în prima parte, a fost „poza de grup”…m am fofilat însă şi mi am văzut natura mea..o parte din fotografii sunt postate în „Love Life”…

…după atâta drum rătăcit ţi se face foame, nu?!..nu am ajuns la casa noastră (io înţelesesem..mama noastră), ci la un alt restaurant…care mie îmi place..oameni mulţi, ne am repartizat la 2 mese..vikingul arogant şi rebelii lui la o masă rotundă, restul la o masă dreptunghiulară (nu ştiu dacă are vreo importanţă)…ideea este că la masa noastră a fost circul după lume…bârfă la greu, bancuri şi povestiri cu curve adevărate…s a servit pizza cu breloc, bere şi icetea…(dicţionar: pizza cu breloc – pizza pe o farfurie mare, din care atârna conţinutul…ceva omleta cu ketchup, asemănător cu o flegmuţă de tuberculos cred, foarte gustoasă oricum)…am mâncat o cu mîna…mmm, yamm, yamm….la o masă alăturată se serveau celebrii papanaşi încorsetaţi (le spune aşa pentru că seamănă cu nişte sâni)...

..la masa dreptunghiulară s-au servit specialităţi…vai, dragă, doar suntem oameni elevaţi..dar fără minte destulă probabil, întrucât s a servit creier pane, parcă, dar şi pui cu mamuligă şi alte feluri dastea pricopsite..nevermind…

…am servit cafelutza într-un pub, asezonată cu 150 ml de Finlandia, şi aproape 3 pachete de ţigări….aaaa…să nu uit, plimbându ne prin centrul oraşului, care devenise aglomerat, ne am cumpărat acadele pe băţ de lemn..în formă de inimioară şi de chestie daia spiralată de te hipnotizează dacă te uiţi prea atent cum se învârte…m am pliktisit tot lingând kakadeaua…am dovedit o până la urmă…şi am realizat k, de fapt, am mâncat cocoşel pe băţ…”cocoşelul” este cuvântul cheie în partea a doua a zilei…uite de ce..tipul care ne a luat comanda a fost gratulat de cineva din grup cu apelativul acesta pentru că…nu ştim încă de ce , dar a fost fain…am stat în pub până aproape de plecare…nu aveam nici un interes pentru ce se petrecea pe scena amenajată în parcul din oraş…celălalt grup a plecat ceva mai devreme deranjaţi se pare de atitudinea vikingului arogant care se simţea atât de bine, pe canapeaua de piele roşie din pub, într o companie atât de minunată, încât nu mai voia să plece…dar ce contează? Vikingul arogant a stat pe banii lui nu ai altora, aşa k….uitasem, am ascultat muzică minimalistă şi ne am uitat la „Harry Potter şi piatra filozofală”…

… pe la 10 seara, după 30 minute de stat în gară…”trenul Intercity 532, întârziat , de la Oradea pentru Bucureşti Nord, soseşte în staţie la linia una”…dintre ele…acasă, at last…

…sper că cei care au stat în preajma mea s au simţit la fel de bine ca mine şi că nu le pare rău de alegerea făcută…aceea de a linge cocoşei pe băţ cu vikingul arogant...

...den Wind...

...magia toamnei...

...o idilă gotică...2

… aduce cu ea boala şi ciuma, tortura şi chinurile…ştii prea bine ce îi place – să batjocorească cele sfinte şi să-i amăgească pe cei slabi de îngeri…

…este înzestrată cu puteri neasemuite şi cu magie desăvârşită….ne priveşte prin ochii corbului care croncăne fericit la vederea festinului de trupuri în putrefacţie pe câmpul de luptă…

…este EA, femeie blestemată, târfă primejdioasă, prinţesă eretică şi creatură a Diavolului…

…este de o eleganţă seducătoare, desăvârşită, şi îţi excită trupul slab, carnea începe să tremure…frumuseţea ei diabolică îţi paralizează mintea derutată…

…se aude o serenadă pe versuri de magie neagră…începe să ţi perpelească sufletul…ştie exact ce să facă pentru a fi sigură că nu o vei mai părăsi niciodată…

…intraţi amândoi într-o stare de transă, beatitudine, dar dimineaţa numai unul se va trezi…şi va cutreiera lumea, şi o va cerceta prin ochii unui corb, în aflarea viitoarei victime…

...are you?...

Are you the one?

The traveller in time who has come

to heal my wounds to lead me to the sun

To walk this path with me until the end of time

Are you the one?

Who sparkles in the night like the fireflies

Eternity of evening sky

Facing the morning eye to eye

Are you the one?

Who'd share this life with me

Who'd dive into the sea with me

Are you the one?

Who's had enough of pain

And doesn't wish to feel the shame, anymore

Are you the one?

Are you the one?

Who's love is like a flower that needs rain

To wash away the feeling of pain

Which sometimes can lead to the chain of fear

Are you the one?

To walk with me in garden of stars

The universe, the galaxies and Mars

The supernova of our love is true

Are you the one?

Who'd share this life with me

Who'd dive into the sea with me

Are you the one?

Who's had enough of pain

And doesn't wish to feel the shame, anymore

Are you the one?

...cum se împacă religia cu zoologia...

...cik undeva, într o comună din judeţul Olt, România, a izbucnit o revoltă a locuitorilor împotrivă preotului...motivul? Părintele s-a dovedit a fi un pervers nenorocit, acuzat fiind de de întreţinere de relaţii sexuale cu o minoră de 15 ani...i se spune Popa Capră...:-"

...să vedem câteva din aventurile erotice ale slujitorului Domnului...

--- înainte să fie numit paroh al comunei în discuţie, a slujit la biserica dintr-un alt sat de unde a fost mutat disciplinar, întrucât, mai multe tinere l-au acuzat de viol, una dintre ele rămânând chair însărcinată...

---în acelaşi timp trăia cu 2 minore pe care le chema la spovedit şi în zilele nelucrătoare...cu una dintre ele a plecat la Craiova, acasă la ea, şi aici...:D...al nostru Popa Capră îşi punea o perucă şi se filma în timp ce batjocorea minora...

---unei altei femei care venise să întrebe cât costă slujba pentru tatăl ei mort, Popa Capră i-a spus că nu o costă nimik şi că se poate rezolva pe ochi frumoşi...

...probabil că are la activ şi alte isprăvi încă neaflate..cert este că mai marii Bisericii Ortodoxe Române l au excomunicat...

...rămâne o nelămurire...nu am găsit răspunsul în articolul din care am preluat informaţia...totuşi, de ce i se spune Popa Capră????...:-p

...odisee tragică...

…lovesc lama cu mâna şi tăişul ascuţit crestează pielea…stropii de sânge cad pe nisipul udat de ploaia de azi noapte…în sfârşit călătoria mea poate să înceapă…

…după anii de sclavie sunt în sfârşit liber şi onoarea mi a fost redată…am scăpat de bici şi ramele drakkarului…şi iau din nou drumul mării…

…cu sabia ridicată deasupra capului îl salut pe zeul mării…pe măsură ce ne depărtăm de ţărm poruncesc oamenilor mei să ridice toate pânzele roşu vărgate…noaptea, învelit în blana de urs polar visez la locurile de acasă…îmi este dor de aerul tare şi curat al ţinuturilor natale…îmi este dor de lacurile îngheţate şi de zăpezile iernilor lungi luminate de aurora boreală…ştiu că visul este pe cale să se devină realitate…pe ţărm sunt aşteptat….”Tată, mă întorc acasă”…

…dar o furtună năprasnică se iscă…este nemiloasă, valurile mării lovesc corabia…se clatină într o parte şi în alta…deodată, un zgomot asurzitor se insinuează printre stihiile furtunii…pânzele au fost rupte de vântul necruţător…valurile reci ca gheaţa îmi îmbrăţişează pielea…amorţesc…

…privesc spre puntea corabiei..toţi oamenii mei au fost luaţi de apă…sunt tributul plătit mării…ştiu că am pierdut lupta cu zeii…nemărginita mare îmi va deveni curând mormânt rece şi umed…

…nu mai simt deloc aerul rece şi tare de acasă…numai văd nici lacurile şi nici zăpada, visele pline de speranţă se năruiesc asemenea valurilor care acoperă de tot corabia…

..pe ţărm de acasă, un bătrân nu mai are lacrimi..i au secat de atâta aşteptare….”Tată, mor singur”

James Marshall Hendrix, cunoscut sub numele de Jimi Hendrix este considerat unul dintre cei mai mari chitarişti rock ai tuturor timpurilor, stilul său, nou la acea vreme de a cânta la chitara electrică, a influenţat majoritatea chitariştilor de gen actuali.

Deşi era stângaci, a cântat folosind chitara pentru dreptaci, folosind o răsturnată. Iniţial cântă prin baruri şi cafenele pe sume modice, dar după ce vine în contact cu muzica lui Bob Dylan, în 1965 se hotărăşte să intre în lumea mare a muzicii rock. Impresarul său îi aduce un baterist şi un basist formându-se astfel trupa The Jimi Hendrix Experience. Succesul nu întârzie să apară, multe din melodiile trio-ului ajungând rapid pe primele locuri ale topurilor de gen din UK şi USA.

Îşi creează un stil scenic propriu totul culminând cu momentele în care, la sfârşitul concertelor îşi dă foc la chitară.

Duce o viaţă dezordonată, presărată cu droguri, cocaină în mod special, şi alcool. Este arestat în Canada, în mai 1969 pentru posesie de cocaină, dar este declarat nevinovat ulterior.

Unul din momentele memorabile ale carierei sale de artist s-a petrecut la Festivalul Woodstock din august 1969. Alături de o trupă de moment, Band of Gypsies, Jimi Hendrix închide festivalul interpretând într o manieră nemaiîntâlnită, pe acorduri de chitară electrică, imnul Statelor Unite ale Americii „The Star Spangled Banner”.

În septembrie 1970, alături de vechii săi colaboratori din The Jimi Hendrix Experience, începe înregistrările la un nou album nefinalizat însă.

La 18 Septembrie 1970, jimi Hendrix moare în somnului provocat de beţie, sufocându-se în propria-i vomă.

În 2003, revista Rolling Stones îl plasează pe Jimi Hendrix pe locul 1 în topul celor mai mari chitarişti ai tuturor timpurilor.

Lamia – conform legendelor greceşti, a fost frumoasa fiică a lui Belus, regele Egiptului, şi nepoata lui Poseidon, zeul grec al mărilor şi oceanelor. După moartea lui Belus, Lamia devine regina ţinutului numit Lybia.

Zeul suprem al vechilor greci, Zeus, conform obiceiurilor sale se îndrăgosteşte de această pământeancă; rezultatul iubirii lor sunt câţiva copii. Dar, din cer, Olimp, veghează soţia lui Zeus, Hera. Geloasă, ca orice femeie o pedepseşte crunt pe Lamia – îi omoară copiii şi aruncă asupra ei o vrajă care o aduce pe Lamia în pragul nebuniei; în acelaşi timp este blestemată să şi potolească foamea devorând copiii oamenilor.

În alte tradiţii populare este asemănată cu celebrii Succubi, făpturi demonice, care iau chip şi înfăţişare de femeie frumoasă care tulbură visele bărbaţilor tineri, le suge vlaga, se împreunează cu ei, rezultatul fiind demonii capabili să se înmulţească. Există chiar şi asemănarea ei cu vampirii care, după cum se ştie, se hrănesc cu sângele muritorilor.

Lemurii (Lemuria sau Lemuralia) – sărbătoare a vechilor romani, în timpul cărora aveau loc ritualuri de exorcizare a spiritelor malefice şi înspăimântătoare din trupurile morţilor. Aceste ritualuri se pare că aveau loc în luna mai, în zilele de 9, 11 şi 13 ale lunii. Din acest motiv, în tradiţia populară din acele vremuri, luna mai era considerată o perioadă de ghinion. Se spunea că cine face nuntă în această lună va fi nefericit toată viaţa.

Acheron – în mitologia veche greacă, era considerat râul durerii, unul din cele cinci râuri care se vărsau Styx (râul din Infern pe care Chiron, luntraşul, transporta sufletele celor morţi).

...o idilă gotică...

….în castelul ce veghează marea, pe acordurile menuetului care animă seara…EA i se arată asemeni unei bijuterii mai strălucitoare ca luna…EA, cea mai sublimă creatură a zeilor, care şi au creat regina, făurită în adâncurile flăcărilor iadului…parfumul ei plin de dorinţă îi îmbată inima cu poezii funebre…

…s a îndrăgostit instantaneu de ea, ispită graţioasă şi înmiresmată, cu ochii arzători ca ai pădurii de jad în care pătrunde călăuzit de fantezii necurate, ce abundă în erotism şi păcat…e o noapte caldă de toamnă…

…ea îl calmează şi îl leagănă şi îl alintă…împreună pornesc înlănţuiţi spre luna strălucitoare ca perlele îndrumaţi de razele sângerii ale astrului ceresc…oare ce vrajă a aruncat ea asupra mea?...

…îl sărută apăsat pe gât…sărutul ei de gheaţă şopteşte pasiune asemenea valurilor care suspină pe ţărmurile Acheron - ului …

…îl atrage într-un vârtej de cuvinte dulci şi chipuri împietrite care bântuie prin pădurea îmbătrânită…şi, într un final, ea, creatură întunecată, seducătoare şi neruşinată, îl posedă…

…zorile palide, azurii, se strecoară prin tenebrele nopţii şi îi întrerup somnul…pe marea ascunsă în ceaţa dimineţii chipurile de piatră se pierd în depărtare, plângând şi tânjind după prezenţa ei spectrală…

…confuz şi slăbit, dar încă cuprins de pasiune, el tânjeşte după noaptea ce a trecut…blestemata nelinişte şi tandreţea ei arzătoare sunt mai mult decât poate sufletul lui să îndure…

…trebuie să o mai vadă încă o dată…şi, ameţit de inerţia miezului nopţii, neştiindu-i nici măcar numele, dansează ca un discipol orb pe marginea subţire a prăpastiei, abisului carnal…este ameţit de vinul roşu, de buzele ei fără viaţă…noaptea este suprasaturată de parfumul ei…

..a cutreierat împrejurimile castelului, vreme de mai multe ceasuri sperând zadarnic că s-ar mai putea întâlni…şi când norii de furtună s-au deschis, mistuit de dorinţă, ostenit, a căutat refugiu într –un cimitir…

…a adormit…somnul, lordul viselor pângărite de coşmaruri ivite din lumea neluminată de dincolo, îl învinge…o vede pe EA..contesa morţilor…ştie ce va face…ţipetele îi bântuiesc somnul…Lamia şi Lemurii , progenituri diavoleşti, născute din împreunarea lor intempestivă, îşi împrăştie seminţele demonice în carnea trupului său, pângărit de desfrânare…

…durerea din vis şi-a lăsat urmele adânci în trupul chinuit, pe care l-a luat în custodie ca o pedeapsă veşnică a vieţii, lăsându-i doar o fărâmă de putere care să sigileze sicriul acesta mizerabil…

..dar nectarul otrăvit al sărutului EI continuă să-i tulbure simţurile…îi stârneşte încă o dată dorinţa arzătoare şi morbidă să scotocească prin păienjenişul de pânzeturi fine în care a lăsat o leşinată sau adormită pe zeiţa cimitirului, a furtunii şi a lunii…înveşmântată în cea mai neagră mătase, pe chip îi apare viziunea unui paradis cotropit de hoarde de fantome ce îngenunchează într o rugă colectivă pentru preamărirea noii regine care l a detronat pe cel lumesc….în mijlocul lor, ca o siluetă efemeră, pierdută între vocile sumbre ale fantomelor, se ridică EA, în toată măreţia…

…şi atunci, el îi spune…”ia mă de mână, să ne înălţăm şi să părăsim amândoi acest sanctuar scufundat în umbra momentului unic al împreunării cu păcatul…nu vom mai avea secrete, nu va trebui să te mai ascunzi de lumina soarelui care-ţi arde pielea trupul alb ca marmura…să mă venerează-mă şi îţi voi aduce ofranda dragostei noastre nepământene…oare, vei tresări, târfă demonică, sub apăsarea sărutului meu însufleţit?..oare, vei suspina după această nouă viaţă?...iată ofrandă mea…trandafiri roşii pentru târfa Diavolului…”

…însă îngerii întunecaţi, serafimi cu chipuri hâde, îi gustă lacrimile şi îi şoptesc la ureche requiemuri funebre…ace de foc prevestesc noile orori ce se vor petrece în curând…

…pulsul nocturn îi străbate venele însetate de picăturile de apă amanetate de acele buze reci pe care le preţuieşte cel mai mult…

…ochii îi par smulşi cu ură..”degrabă trebuie să mi spui, Vrăjitoare demonică, trebuie să ştiu dacă sunt sau nu mort…”..ecoul inimii golite de sânge străbate corpul într o ultimă încercare de a pulsa viaţă în trupul lui chinuit…

…ispita festinului erotic al acelor nopţi încă ăi dă târcoale..”nu cumva Regina Raiului mi a apărut în chip de Diavol în acea noapte fatidică în care spiritele morţilor au hălăduit liber prin împrejurimi, când menuetul creat de foşnetul frunzelor condamnate la uscăciune şi nefiinţă ne a introdus în acea vâltoare nebunească, nelumească…până când săgeţile Dianei cea Încornorată ne a străpuns…”

…în cimitirul îngerilor turnaţi în marmura rece, împietrită, îngenuncheaţi pentru îndurare, îşi pierde suflul vital…tristeţea îl împresoară ca într un veşmânt sumbru de mătase…apare Umbra care îi îngheţă pulsul…este silueta grăbită a morţii…