...fantezia trădării...

…încă din ziua în care făptura neagră a poposit la uşa mea, norocul m a părăsit iar zarurile sorţii s au întors împotriva mea…

…am rezistat câteva zile prezenţei întunecate şi mieunatului sfâşietor de trist până seara trecută, când mă hotărăsc să o îndepărtez de la uşa mea…doar că, în momentul în care am apărut în dreptul uşii a făcut câţiva paşi în stradă şi s a oprit uitându se la mine cu nişte ochi roşii, strălucitori…privirea fixă mă îndeamnă să o urmez…încotro mergeam habar n aveam, pe nişte străduţe de care nu mi aminteam să le fi parcurs vreodată, dar la un moment fiinţa neagră se opreşte în dreptul unei porţi metalice, în spatele căreia întrezăresc silueta unei case vechi…mica bestie neagră dispare înăuntru printr o gaură din zid, iar eu apăs clanţa ruginită de vreme…poarta se deschide cu un scârţăit lugubru ce sfâşie liniştea nopţii în care tocmai am intrat…

…străbat o alee pietruită şi licurici nebunatici mi se lovesc de picioare, parcă au grijă să nu mă abat de la drum...paşii mă poartă la un pridvor în stil baroc, unde, în faţa uşii tronează precum o regină egipteană, adulată de sclavi şi regi, pisica mea neagră…dispare din nou, de data asta în interiorul casei…în care intru cu paşi mici, dar fermi, un pic temător, dar cu o curiozitate nestăvilită…şi..

…acolo, în mijlocul livingului, inundat de fum bleu verzui, pe acordurile unui requiem interpretat magistral de nişte mâini invizibile la o orgă nevăzută, te găsesc, dulce stăpână a inimii mele..ţi am auzit chemarea, i am răspuns şi am venit…

…părul negru ca pana corbului cade în cascade ondulate pe umerii uşor dezgoliţi ce susţin rochia roşie de catifea, lungă până în pământ…globul magic de cristal tronează în mijlocul mesei şi aşteaptă să proorocească viitorul, să aducă la lumină trecutul întunecat, prezentul…

…lângă, masă, pe podeau ceruită o blăniţă neagră strălucitoare îmi confirmă ceea ce bănuiam – tu m ai atras aici, deghizată în fiinţă vrăjitorească, m ai fermecat cu o vrajă al cărei sens nu l înţeleg…

…îmi ceri verigheta de argint de pe inelarul stâng, ultima relicvă care îmi aminteşte de logodnica mea dragă, plecată prea devreme într o lume mai bună…ca hipnotizat, ţi o ofer…o aşezi pe inelarul tău pe care stă ca turnată…îmi iei palma stângă în mâna ta (pielea este caldă, moale şi nefiresc de albă)…îmi citeşti liniile vieţii şi iubirii…cu atingeri fine le întinzi până dincolo de palmă, spre ochii tăi verzi, pe care abia acum îi observ mai bine…te privesc fix şi mă oglindesc în ei…nu mă recunosc…sunt un străin înalt, brunet, cu pielea prea albă parcă…

…îmi strecori în cealaltă mână un pocal aurit, încrustat cu rubine, în care zace o băutură parfumată, turcoaz intens…mă îmbii să beau…ştiu că este otravă dulce, am recunoscut o, eu am descoperit o cândva, în trecutul întunecat…surâsul tău irezistibil mă supune şi las băutura să mi alunece pe gât…aproape imediat îmi simt corpul arzând şi îmi pierd cunoştinţa…

…mă regăsesc pe podea, aproape de şemineu şi o văd aplecată deasupra mea…flăcările vii îi luminează pielea albă, marmoreană…este precum o Evă din cartea sfântă, o Evă a genezei…dar ochii ei  verzi aruncă văpăi demonice care ard şi mă privesc într un fel aparte…sunt lipsit de puteri şi mă las pradă lor…oare de ce am venit aici?!...

…îi citesc pe buzele roşii şoaptele ritualului păgân la care sunt supus şi, încerc să le descifrez…dar mintea îmi zboară la o făptură cu păr lung şi negru pe care am întâlnit o acum câţiva ani, după ce îmi părăsisem singura fiinţă pe care am iubit o mai mult decât pe mine, şi care s a stins de dorul meu, neîmpăcată cu destinul…

…o recunosc acum, îmi picură pe buze nimfetamină pură, zămislită în creuzetul magic al iadului, din văpaie de foc, ură şi dorinţă lubrică…abia acum, cu ultimele spasme de luciditate realizez în mrejele cui am căzut, fără putinţă de scăpare…este femeia demon, posedată de diavol şi orbită de ură pentru bărbaţii care trădează dragostea pecetluită de Cel sfânt…îmi soarbe sufletul încet, în timp ce mă are numai pentru ea…

…îmi merit soarta şi, probabil acesta e motivul pentru care nu mă opun trecerii sufletului nestatornic în cealaltă dimensiune unde va arde veşnic în focul Gheei…

…sunt obosit…neantul mă cuprinde…adio…